Menu:

Program de audiențe
Inspector șef
Luni
09.00-13.00
Joi
14.00-18.00
Prim adjunct al
inspectorului șef
Marți
10.00-14.00
Adjunct al
inspectorului șef
Miercuri
10.00-14.00

Legaturi utile:

IGSU
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta
MAI
Ministerul Administratiei si Internelor
112
112
Directia Generala Anticoruptie
Directia Generala Anticoruptie

ÎNCEPUTURILE ORGANIZĂRII PAZEI CONTRA INCENDIILOR ÎN ORAȘUL BOTOȘANI

"Botoșanii au fost martorii mai multor evenimente însemnate din trecutul Moldovei".

"Datorită așezării sale la intersecția a două mari drumuri comerciale de uscat ce legau Estul de Vestul și Nordul de Sudul Europei, orașul Botoșani - unul din cele mai vechi orașe românești," - (autorul lucrării "Tîrguri sau orașe și cetăți Moldovene" - C.C. Giurăscu consideră că datează ca oraș cel puțin de la 1350) "deși ars și prădat deseori de năvălitorii străini", "s-a dezvoltat continuu, ajungînd la începutul secolului al XIX-lea al patrulea oraș din țară, inclusiv Transilvania, ca întindere, număr de populație și importanță economică, comercială, fiind întrecut doar de București, Iași și Galați, situație în care s-a menținut pînă în jurul anului 1880.

"Prosperitatea" în care ajunsese explică de ce Botoșanii a fost printre primele centre urbane ale țării cu inițiative utilitare, care urmărea modernizarea orașului prin pavarea străzilor, introducerea iluminatului public, alimentarea cu apă prin apeducte, etc.

În lucrarea sa "Monografia orașului Botoșani", ediția 1926, pag. 268, Artur Gorovei referindu-se la "Paza contra focului" în Botoșani, arată:

"Cînd majoritatea caselor din Botoșani erau acoperite cu stuh și cu paie, cînd în ogrăzile gospodarilor se înalțau trufașe stoguri de fân și girezi de paie, era firesc lucru ca focul să mistuiască, adeseori părți întregi din acest oraș, care a cunoscut spaima și jalea focului chiar și în timpurile din urmă, când Botoșanii nu mai avea aspectul unui sat.

Încă prin 1820, târgoveții de Botoșani încercau să introducă un serviciu de pompierie, râvnind să aiba tulumbe și oameni pregătiți pentru mânuirea acestor instrumente, pe care nu le cunoșteau oamenii "căpeteniei", însărcinați cu paza orașului contra hoților și a pojarului, dar măsuri preventive în contra focului au fost luate numai după înființarea eforielor, prin Regulamentul organic, când înființîndu-se Poliția, unul dintre comisarii poliției avea și atribuțiuni "asupra lucrărilor pojărnicești".

În 1827, "după mai multe sfătuiri între dînșii", botoșănenii, "întru o unire, mari și mici, boieri și neguțitori" hotărăsc să cumpere cu banii lor 4 tulumbe, 14 sacale, 16 căngi și 20 topoare, materiale cu care să asigure intervenția în caz de incendiu. La 1828 au cerut Sfatului orășenesc să se facă în mijlocul pieții, "un havuz"în care "să se aducă apă pe cale, care să se verse întrînsul, prin o cișmea făcută lîngă havuz, și în toată vremea să fie havuzul plin de apă."

Prin aceasta fiecare trebuia să dea un ajutor ce era stabilit pe "acareturi", astfel: "cîte 5 lei de toată binaua mare, casă, dugheană, din tîrg și mahalali și cîte 2 lei de toată dugheana și casa de rând, dîndu-să acești bani numai de cătră tagma boierească și tagma neguțitorească de toate națiile, fără osebire, iar locuitorii săraci să nu fie supărați la această dare."

Odată hotărârea de a da bani pentru unelte fiind luată, târgoveților, li "s-a înfățișat deodată nedumerire pentru oamenii trebuincioși spre întrebuințarea tulumbelor și a uneltelor. Ca să scape din această încurcătură ei fac, la 17 august 1827, o jalbă către domnitor și cer 40 de scutelnici din târgoveți, care, în schimbul birului, să facă serviciul de tulumbagii, sacagii, căngeri, toporași, hornari, și clopotari."

Și pentru ca cererea lor să fie aprobată, botoșenenii, după obiceiul pământului, recurg la persoana influientă a marelui vornic Alecu Callimachi, rugîndu-l în mai multe scrisori "să mijlocească și să stăruiască întru aceasta", neuitînd să adaoge că "va rămîne tîrgul mulțămitor dumitali".

Se pare însă că, domnitorul nu era dispus să renunte la birul celor 40 de oameni și a tot tărăgănat lucrurile pînă a venit luna aprilie 1828,cînd Principatele au fost ocupate de armata rusă. Intenția mai mult decât buna a botoșenenilor a trebuit astfel să fie amânată.

Numeroase documente aflate în păstrarea Filialei Arhivelor Statului din Botoșani vorbesc despre preocuparea autorităților de aici pentru crearea unui corp de pompieri, pentru dotarea acestuia cu cele mai adecvate instrumente, precum și pentru luarea unor măsuri de prevenire a incendiilor.

Organizarea administrativă a Botoșanilor creată prin hrisovul lui Mihai Șuțu din 1820, a ținut pîna la punerea în aplicare a Regulamentului Organic, din 1832, cînd s-au organizat, în același fel, toate orașele din Moldova.

Conducerea intereselor orașului Botoșani era încredințată unei "eforii", compusă din 3 membri. Aceștea erau aleși în fiecare an, la începutul lunii "noemvre", și nu primeau nici o leafă. Astfel organizată "eforia", membrii acesteia aveau îndatoriri determinate printr-un articol al Regulamentului Organic, care prevedea 7 puncte. În ultimul punct ne specifica: "Eforia easte obligată să se îngrijească de paza contra focului, de fântâni, de poduri, de luminat, de întreținerea pavajului, în fine, de tot ce se atinge de bunul traiu al locuitorilor".

La 2 ianuarie 1832 are loc "cea dintâi alegerea Eforiei târgului Botoșani, după cerințele Regulamentului Organic. Îndată după alegerea sfatului orășenesc, se alcătuiește și "sfatul canțăleriei", după porunca "ocârmuirei".

Printre alte funcții, eforia cuprindea și: - 17 fânaragii; - 2 clopotari; - 2 hornari; - 1 doboșar; - 30 ciocli moldoveni;

Iată deci, că serviciul de coșerit în Botoșani își are începuturile în 1832.

Divanul înplinitor al Moldovei, cere Vorniciei de Botoșani să "puie" în vedere membrilor Eforiei să arate ce lucrări cred ei că s-ar putea înfăptui pentru "înbunătățirea și înflorirea interesului orașului".

La această întrebare, membrii Eforiei încheie un proces verbal, la 6 ianuarie 1832, care cuprinde toate dezideratele Eforiei spre "înbunătățirea și înflorirea interesului orașului acestuia", pe care îl înaintează Divanului Înplinitor al Moldovei. Acest document, printre altele, cuprindea și o serie de activități și materiale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor Noua viață care se înfiripa în oraș cerea servicii publice pentru întreținerea cărora erau nevoie și de venituri mai mari.

La 5 martie 1832 Eforia din Botoșani face cunoscut Departamentului că pentru înfrumusețarea și paza orașului, a luat printre altele următoarele măsuri:

Acest document este extras din "FILE DIN ISTORIA POMPIERILOR DIN JUDEȚUL BOTOȘANI - monografie" - 1995, scrisă de dl. prof. Ștefan Cervatiuc.